Arhipelagul din Stockholm înseamnă 30.000 de Insule, Insuliţe şi Stânci. Şi Vaxholm.

Arhipelagul din Stockholm înseamnă 30.000 de insule şi insuliţe şi este locul spre care plec astăzi.

Este dimineaţă, este frig şi astăzi merg să văd arhipelagul din Stockholm, spre care se poate pleca cu mai multe vaporaşe aflate la dispoziţia turiştilor, de undeva din centru.

Mă uit pe stradă şi sunt dezamăgit că nu a nins mai mult. Nu sunt foarte mulţi oameni, chiar extrem de puţini.

Ajung pe malul unde mai multe vaporaşe se află pregătite să ducă turiştii în larg, printre insule şi către insula Vaxholm, punctul final al micii mele aventuri pe Marea Baltică.

Vaporul porneşte la drum şi aproape imediat ies afară, să iau aer, să văd vaporaşul cum se îndepărtează, să pozez atât oraşul cât şi insuliţele sau stâncile care încep să apară. Văd căsuţe de lemn, pitoreşti, colorate, aparent folosite pe timpul verii şi fără oameni în jurul lor sau în ele în acel moment.

Dar nu poţi sta prea mult, aerul este rece şi vântul este tăios. Dintre toţi oamenii aflaţi pe vaporaş, sunt singurul care intră şi iese afară într-una.

Nu mă pot stăpâni, am crezut că voi vedea un oraş liniştit, drăguţ şi scandinav, aşa cum este Stockholm, nu am îndrăznit să visez la un spaţiu atât de sălbatic, atât de aproape de oraş, de capitala Suediei, „Regina Scandinaviei” aşa cum se auto-intitulează pe toate afişele din oraş.

Deşi este frig, deşi nu e foarte multă zăpadă şi sunt printre puţinii vizitatori de pe ferry, în afară de localnici, sunt foarte fericit că am posibilitatea să văd natura în starea ei primară.

Insula Vaxholm Şi Englezii

Am ajuns în Vaxholm. Este un orăşel liniştit cu acelaşi nume ca şi insula. Nu se întâmplă prea multe, iar cetatea medievală de pe insulă, numită tot Vaxholm, este închisă şi nu poate fi vizitată.

Ce se poate face in Vaxholm? Păi, nu foarte multe, cel puţin în timpul iernii. Hai la Centrul Turistic al insulei. Mă uit în program şi văd că deschide la ora 10 dimineaţa, program de iarnă.

Ajung acolo la 9:55 şi la poarta închisă se mai află 2 bătrânei englezi. Ce o fi şi cu bătrâneii ăştia englezi că mi-au mâncat sufletul? Nu am găsit oraş în Europa unde să nu dau peste ei. Glumesc. Chiar sunt drăguţi oamenii şi întâmplător este acelaşi cuplu de bătrânei care s-a aflat în faţa mea în urmă cu câteva zile, în double decker-ul cu care făceam turul oraşului.

La ultimul etaj în double decker nu ne aflam decât noi şi abia pe parcurs am realizat că ne-am aşezat unii lângă alţii.

Când am urcat în double decker, şoferul a întrebat pe fiecare ce limbă preferă, pentru a primi căştile corespunzătoare. Printre limbile oferite pentru europeni, desigur că româna nu se afla între ele. Eu am cerut oricum să-mi dea pentru română, ceea ce a trezit amuzamentul întregului autobuz.

Revenind la bătrânei, crezând că nu prea înţeleg engleza, au continuat să vorbească despre lucruri personale şi am reţinut când îşi spuneau unul altuia că le face bine ca la vârsta lor să călătorească prin lume.

După câteva zile, ajung pe insula Vaxholm şi în pustietatea asta mă întâlnesc din nou cu bătrâneii mei. Ne salutăm liniştiţi şi ne aşezăm în faţa uşii, facem un fel de coadă ireală pe o insulă pustie, bătută de vânt şi zăpadă, unde nu vezi niciun localnic.

La 10 fix, o fată tânără vine şi deschide uşa Centrului Turistic din Vaxholm. La fix. Şi eu şi englezii suntem şocaţi. Eu m-am pus mai mult la mişto ca să mai treacă timpul, nu credeam că o să vină cineva în ziua aia.

Am aruncat o privire pe câteva hărţi locale, mi-am stabilit un mic traseu pe străduţele din Vaxholm, mi-am luat la revedere de la englezi şi am plecat.

E drăguţ în Vaxholm. Locuitorilor le place să fie recunoscut locul ca fiind Capitala arhipelagului din Stockholm şi deşi sunt cam 4000 de oameni, insistă să fie numit „City of Vaxholm”.

Cred că am văzut maxim 10 oameni pe insulă. E drăguţ în Vaxholm.