O plimbare către Vârful Ciucaş
Traseul către Vârful Ciucaş nu este unul extraordinar de greu. Când am făcut acest traseu, în luna august, am avut impresia că mă aflu într-un parc, atât de mulţi oameni erau. Şi de toate vârstele, de la oameni trecuţi bine de 50 de ani până la copii de 10 ani.
Nu mă înţelegeţi greşit, nu o spun într-un sens negativ, erau oameni ok, îmbrăcaţi corespunzător pentru munte şi se vedea că veniseră să se bucure de această zonă. Acest lucru mi-a plăcut foarte mult şi este unul dintre motivele pentru care recomand acest traseu.
De asemenea cred că este o bună opţiune pentru cei care vor să se familiarizeze cu muntele, fiind ideal pentru începători. Asta nu înseamnă că este extrem de uşor, tot trebuie să ai la tine bocanci şi o pelerină de ploaie, plus că aproape de vârf ai un horn pe care te chinui puţin să urci. Dar dacă nu te grăbeşti şi îţi alegi paşii cu grijă, sigur nu vei avea probleme.
Noi am ajuns destul de târziu la Cabana Ciucas, undeva pe la ora 2, şi nu prea am avut timp să pierdem vremea pe drum, mai ales că am coborât pe Şaua Tigăile, probabil unul dintre cele mai frumoase trasee pe care le-am făcut vreodată. Dar dacă porneşti pe traseu de dimineaţă, ai o grămadă de timp la dispoziţie să te opreşti pe drum, să faci poze, să mănânci şi să admiri peisajul.
Dacă te întorci la Cabana Ciucaş, nu uita un lucru important: Au cel mai bun papanaşi din lume! Poţi să mănânci şi înainte de plecare, dar e mai greu după aia pe traseu.
Ai mai jos cele mai bune imagini făcute între Cabana Ciucaş şi Vârful Ciucaş.
Pentru a vedea pozele la o dimensiune superioară, dă clic pe poză.
Cum ajung pe Vârful Ciucaş?
După ce părăseşti DN 1a, vei intra pe Valea Berii, pe un drum forestier. Este un drum pe care poţi merge cu o maşină normală, nu foarte joasă, şi relativ încet. Mergi cu maşina până la un loc numit Fântâna Nicolae Ioan şi acolo poţi lăsa maşina. Această fântână se afla la intersecţia cu drumul ce vine dinspre Cabana Muntele Roşu, de undeva din dreapta, din pădure.
După ce ai lăsat maşina acolo, în aproximativ 45 de minute ai ajuns la Cabana Ciucaş. Ai un mic urcuş de făcut, dar dacă nu te grăbeşti, ai tot timpul să urci şi apoi să te odihneşti la cabana Ciucaş, înainte de a continua drumul mai departe.
De la Cabana Ciucaş, drumul continuă mai departe către Vârful Ciucaş. Este un traseu relativ uşor de făcut, având în vedere că urci pe cel mai înalt vârf din această zonă. Vârful Ciucaş se află la 1954 metri altitudine şi îţi va lua aproximativ 2 ore până acolo, cu pauzele de rigoare.
Ai mai jos o hartă care te poate ajuta:
Notă: Trebuie să menţionez că imediat ce ai părăsit DN 1a şi ai făcut dreaptă spre Valea Berii, ai acolo undeva un indicator mare pe care scrie că poţi suna la 2 numere de telefon, pentru a chema o maşină de teren 4×4 să te ducă până la Cabana Ciucaş. Eu de câte ori am fost, ori nu mi-au răspuns, ori nu am avut semnal, aşa că nu te baza pe asta. Dacă ai maşină de teren cu tracţiune 4×4 şi ştii să o conduci, poţi ajunge până la Cabana Ciucaş. Nu, nu te gândi că poate ajungi cu maşina ta normală sau cu Loganul, nu merge, drumul urcă undeva spre 35 de grade sau mai mult.