3 Muzee din Stockholm pe care Nu Ar Trebui Să le Ratezi
Stockholm are nenumărate muzee şi în timpul iernii, vizitarea lor este una dintre cele mai plăcute activităţi.
Am vizitat Stockholm iarna şi pentru că în acea perioadă ai în jur de 6 sau 7 ore de lumină, adică pe la ora 3 sau 4 este deja seară, şi în timpul zilei temperatura coboară sub 0 grade Celsius, trebuie să-ţi planifici foarte bine zilele. Una dintre activităţile de bază pentru acea perioadă este vizitarea muzeelor din Stockholm, care nu doar că sunt numeroase şi extrem de interesante, dar sunt şi un loc bun în care să te adăposteşti de frig, plus ca toate au cate o cafenea, unde gaseşti sandwich-uri, prăjituri şi cookies cu scortişoară, ceai si cafea.
Deşi numărul muzeelor vizitate este mult mai mare, o să prezint doar 3 muzee pe care nu le poţi rata şi care îţi rămân cu adevărat în minte, chiar şi după ce anii au trecut.
Muzeul Vasa
Muzeul Vasa este un muzeu maritim aflat pe insula Djurgården, unde se află şi Muzeul Skansen, care de asemenea nu trebuie ratat. Muzeul Vasa a fost deschis în mod oficial în 1990 şi până în momentul de faţă peste 25 de milioane de turişti l-au vizitat. Exteriorul muzeului nu este deloc atrăgător şi nu ai ce poza, important este ce se află înăuntru.
Interiorul muzeului adăposteşte nava de război Vasa, care a fost construită în 1628 şi trebuia să simbolizeze puterea militară a Suediei în secolul 17, una dintre pricipalele puteri europene la acea vreme, mai ales în zona Baltică. Nava de război Vasa – mândria flotei suedeze – s-a scufundat însă la lansare (după nici un kilometru) în apele reci ale Mării Baltice.
Imediat ce intri în muzeu, poţi observa vasul de la mai multe nivele şi poţi vedea cum în anumite locuri, decoraţiile de pe vas au fost refăcute aşa cum arătau iniţial. De asemenea poţi urmări un film ce arată operaţiunea de ridicare a vasului de pe fundul mării şi readucerea lui în starea actuală. În afară de refacerea navei propriu-zise, oamenii de ştiinţă suedezi au reuşit să reproducă şi chipuri ale marinarilor ce se aflau pe vas în momentul scufundării.
Mai multe informaţii asupra acestui muzeu, cât şi asupra poveştii acestui vas, poţi găsi pe site-ul oficial.
Muzeul Skansen
Skansen este un muzeu în aer liber şi zoo, aflat pe Insula Djurgården (aproape de Muzeul Vasa), un fel de Muzeul Satului din Bucureşti. Muzeul a fost fondat de către Artur Hazelius în 1891 pentru a arăta case tradiţionale din diverse zone ale Suediei (care în mod ciudat seamănă suspect de mult cu cele din ţara noastră). Hazelius a adus în jur de 150 de case din Suedia, acestea fiind expediate pe bucăţi şi refăcute la faţa locului.
Diferenţa dintre aceste case şi cele pe care le poţi vedea la Muzeul Satului din Bucureşti, este că în multe dintre ele poţi găsi actori sau ghizi îmbrăcaţi tradiţional care îţi povestesc istoria acelui loc, sau interpretează un anumit rol, conform casei respective.
În interiorul muzeului a fost recreat şi un mic orăşel suedez din secolul 19. Pentru a intra în atmosfera din trecut, poţi vizita magazine de fierărie şi sticlărie, şi chiar o brutărie. Într-un astfel de magazin, vânzătorii sunt îmbrăcaţi tradiţional şi tot ce este expus face trimitere la trecut.
Skansen este atât de drăguţ şi întins încât l-am vizitat de două ori, o dată pentru a vedea casele tradiţionale şi a doua oară pentru a vedea animalele de acolo, cele mai multe dintre ele animale tipice pentru zona scandinavă.
Skansen este construit pe un deal şi poţi avea o perspectivă foarte frumoasă asupra oraşului Stockholm. Prin urmare ai posibilitatea de a face poze foarte drăguţe asupra oraşului.
Muzeul de Arheologie Orientală
Acest muzeu mi-a plăcut personal mai mult decât m-aş fi aşteptat. Ştiu că e ciudat să recomanzi un muzeu de artă asiatică în Suedia, dar eu cred că merită vizitat, mai ales dacă eşti pasionat de Orient şi de China. A fost unul dintre puţinele muzee în care m-am aflat aproape singur şi chiar a fost plăcut să examinez fiecare exponat în parte, fără a fi stresat de alte sute de turişti. Muzeul se află pe mica insulă Skeppsholmen, aproape de alte muzee interesante, la o înălţime de unde se poate vedea centrul vechi din Stockholm.
Poţi vedea mai jos câteva poze ale exponatelor:
Alte muzee din Stockholm sau atracţii care merită a fi menţionate
Stockholm are mult mai multe muzee în care să te pierzi şi să te simţi foarte bine. Deşi nu am apucat să văd multe dintre ele, cele de mai jos mi s-au părut destul de interesante şi ţi le pot recomanda:
- Muzeul de Istorie, unde te poţi îmbrăca cu haina unui viking pentru a înţelege cum se protejau aceşti oameni de frig şi poţi vedea numeroase obiecte ce au aparţinut triburilor vikinge din trecutul Suediei;
- Muzeul Naţional, ce conţine unele dintre cele mai valoroase picturi şi opere de artă din Suedia;
- Palatul Regal din Gamla Stan (Oraşul Vechi), unde poţi afla povestea vechiului palat Tre Kroner (Trei Coroane) şi importanţa acestui loc pentru istoria Suediei. Simbolul celor 3 coroane face referire la trecutul comun al celor 3 ţări scandinave: Danemarca, Suedia şi Norvegia şi este folosit şi de Danemarca, care avea o poziţie privilegiată în uniunile din trecut ale acestor 3 ţări.
- Drottningholm, un fel de Versailles al Suediei, care se află în afara oraşului şi are un parc întins pe lângă el. La fel ca şi Versailles din Franţa are numeroase încăperi pe care le poţi vizita, iar vara te poţi plimba prin acel parc. În comparaţie cu Versailles, aici încă locuieşte familia regală a Suediei. Palatul Regal din centrul oraşului Stockholm este folosit mai mult pentru ocazii oficiale;
- Muzeul Nobel dedicat celebrului premiu;
- Primăria din Stockholm şi sala unde se decernează premiile Nobel;
- Insula Skeppsholmen pentru a vizita muzeul de artă modernă şi cel dedicat artei asiatice (prezentat mai sus);
- Muzeul Aquaria de pe insula Djurgården, unde poţi vedea o grădină tropicală recreată cu fauna, flora şi chiar condiţiile atmosferice corespunzătoare. Adică la un moment dat porneşte o ploaie torenţială şi tunete puternice se aud în jur. Pentru copii, locul e o nebunie totală.
Ce trebuie menţionat şi reţinut este că aceste muzee din Stockholm sunt nu doar distractive şi relaxante, dar sunt locuri din care pleci cu ceva, înveţi lucruri fără să realizezi acest lucru.