Toscana ca în Filme: Turnurile din San Gimignano, Străzile din Volterra şi un Fiat 500

San Gimignano_5a

Când mă uitam la filmele despre Toscana şi visam să vizitez această regiune, îmi imaginam o întindere de dealuri acoperite de vii, măslini şi cetăţi medievale ale căror străduţe mă aşteptau pe mine.

Ei bine, asta vei simţi atunci când vei vedea drumul către aceste cetăţi medievale, iar peisajul format din dealuri înalte şi sătucuri rătăcite te poate face să uiţi care este obiectivul tău în acea zi. Pentru că drumul şerpuieşte printre coline şi nu ştii dacă nu cumva se va opri în faţa unei ferme sau vile care te aşteaptă pe tine.

Chianti_4

Turnurile din San Gimignano

Dacă vii dinspre Firenze spre Siena, vei merge pe autostrada care leagă cele 2 vechi oraşe rivale. După ce părăseşti autostrada spre San Gimignano, în mai puţin de 30 de minute vei ajunge în cea mai frumoasă cetate medievală din nordul Toscanei.

Şi chiar nu am cum să o spun altfel, San Gimignano este într-adevăr o cetate superbă.

Motivul principal este acesta: faţă de celelalte cetăţi toscane, aceasta a reuşit să-şi păstreze o mare parte din fostele turnuri medivale, iar acest lucru o face absolut uimitoare, plus că din vârful unui asemenea turn poţi vedea Toscana în toată frumuseţea ei.

San Gimignano_6

În luna noiembrie, când am vizitat acest loc, lucrurile erau destul de liniştite iar turnul în care am urcat nu era vizitat de alţi turişti. Dacă vii aici vara, am auzit că e destul de dificil să te deplasezi.

Legat de acest lucru, mai trebuie să spun că San Gimignano nu este o cetate foarte mare. Practic sunt câteva străzi şi cam asta e tot. Fiind o cetate relativ mică, este uşor să te orientezi, mai ales că ai câteva „repere” destul de mari şi evidente.

Nu după multă vreme, ajungi în centrul cetăţii, într-o frumoasă piaţa publică, de unde poţi deja să cauţi un turn în care să urci.

Iniţial, aceste turnuri erau prezente în foarte multe cetăţi, însă de-a lungul timpului au fost distruse. Apărut din nevoia de a-ţi proteja familia în caz de atac, turnul medieval a început să aibă treptat un rol social. Familiile bogate din zonă aveau grijă să-şi afirme prestigiul şi puterea financiară prin construirea unuia cât mai înalt.

San Gimignano_centru_1

Spre surprinderea mea, deşi totuşi erau câţiva turişti, nu mai era nimeni în singurul turn deschis spre vizitare, aşa că am putut să urc alene scările şi să admir cum locul a fost adaptat pentru vremurile actuale, fiecare etaj fiind transformat în bucătărie, baie, sufragerie, dormitor sau pur şi simplu, într-un loc în care să-ţi bei cafeaua. Chiar am fost informaţi că dacă cineva doreşte, poate închiria un astfel de turn, având tot confortul necesar.

Dar premiul cel mare îl primeşti atunci când ajungi sus:

Toscana, aşa cum o vezi în filme.

 

Drumul către Volterra

Dacă ai ajuns repede în San Gimignano, de acolo către Volterra, deşi nu pare foarte departe pe hartă, e posibil să faci o oră cu maşina. De ce aşa mult? Pentru simplul fapt că te afli în inima Toscanei şi colinele, dealurile sau munţii care apar te obligă să cobori din maşină, să-şi pui un zâmbet imens pe faţă şi să nu ştii în ce direcţie să te uiţi sau ce să fotografiezi mai întâi.

Încet, încet, ajungi şi în Volterra, o cetate fondată de etrusci, precursorii romanilor si aflata oarecum in afara traseului turistic clasic, batut de turisti intre Firenze si Siena. În comparaţie cu San Gimignano, care are doar 3 străzi şi ai şi ieşit, Volterra este mai întinsă, are mult mai multe străzi medivale, clădirile par la fel de mari ca cele din Siena, un fel de mini-blocuri medievale cu 3 sau 4 etaje, are mult mai puţini turişti şi ai în general sentimentul că este mult mai liniştit acest loc şi mai plăcut de explorat.

Personal, deşi consider că mă orientez decent în spaţiu, mărturisesc că în Volterra m-am rătăcit atunci cand am vrut sa plec. Am mers pe mai multe străduţe şi apoi am vrut să revin la piaţa centrală, din care ajungeai usor la parcare. Pur şi simplu, din acea piaţă am reuşit să intru pe toate străzile existente, în afară de cea pe care o căutam pentru a iesi.
Trebuie menţionat că Volterra este construită pe vârful unui deal-munte şi are unele străzi în pantă.

Până la urmă am ajuns din nou în piaţă şi am ales strada cea bună. Era ultima pe care nu o alesesem. Câteodată e bine să nu ai multe opţiuni.

Fiat 500

Pentru că Toscana trebuie făcută cu un Fiat 500!

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.