Drumul catre Lofoten

O sa spun din start ca programul avioanelor a fost respectat, spre norocul nostru.

O sa zic din nou programul de sosire in Norvegia, in Insulele Lofoten. Deci, plecat la 7 dimineata din Bucuresti, escala la Munchen si sosire la Oslo la ora 12:00. Dupa care am plecat cu avionul de la Widerøe  mai departe spre Bodø  la 12:30 si am ajuns la Bodø  pe la 14:45. Din Bodø  urma sa luam ferry la ora 16:00 si sa ajungem la 20:30 in Moskenes, in sudul insulelor Lofoten.

Dupa ce am aterizat la Bodø, am luat-o incet spre ferry, pe care dragutii de norvegieni au avut grija sa-l aseze la celalalt capat al orasului, astfel incat tu sa fii nevoit ca de la aeroport sa iei un taxi pana la ferry, pentru simplul motiv ca nu e niciun autobuz care sa te duca direct acolo (desi in fata aeroportului este statie de autobuz). Pana la urma, ce poti face intr-un orasel aflat peste Cercul Polar? Trebuie sa scoti bani din orice. Dar ei nu au anticipat faptul ca romanul inainte de a fi poet, este totusi sportiv! Asa ca am luat si noi un autobuz care sa ne lase cat mai central si de acolo am mers 1 sau 2 kilometri pana la ferry. Ne-am moscait noi pe drum, dar am reusit totusi sa ajungem in ultima clipa.

Insa, surpriza, ferry nu mai pleaca spre Moskenes. De ce? De ce? intreaba romanii. Pai e simplu, in luna martie tot Lofoten-ul si cei de prin zona pescuiesc in draci asa numitul cod arctic norvegian care vine dinspre Marea Barents. Datorita acestui eveniment anual si pentru ca toti pescuiesc si sunt plase peste tot, s-a intamplat ca ferry sa-si prinda elicele in niste plase si sa fie acum la reparat. Hmmm, minunat. Si noi ce facem acum?

Pai, avem din nou 2 optiuni. Asteptam in gara locala pana la vreo 2 noaptea cand pleaca ferry spre Lofoten sau…sau, la acelasi pret (cam 25 de euro de om), ne putem plimba prin Marea Norvegiei aproximativ 15 ore, pentru ca in cateva minute va pleca un ferry spre 2 insulite (Værøy si Røst) de langa Lofoten, va face cam 5 ore pana acolo, apoi se va intoarce pe continent la Bodø (inca 5 ore) si apoi, abia apoi va pleca spre Moskenes, Lofoten unde va ajunge la 7 dimineata a doua zi. Excelent!

Eu am mirosit ca e cam mult de mers cu ferry si as fi ales sa stau in gara locala pana noaptea cand ar fi plecat ferry spre Lofoten, insa eram in minoritate. Multimea a ales sa facem plimbarea pe mare pentru ca „este la acelasi pret”! Si cum romanul nu renunta la un chilipir din principiu, s-a votat sa plecam imediat cu ferry.

Prima ora a fost chiar ok, am cascat gura pe punte, am facut poze, am vazut pescarusi, am vazut coasta continentului si portul din Bodø  pe care tocmai il parasisem. O nebunie!

Insa, dupa prima ora a inceput cu adevarat distractia! La maxim!

A inceput sa ploua, apoi sa ninga, sa bata un vant teribil cu valuri atat de mari de nu credeam ca exista, apoi sa ploua din nou si iar sa ninga. Ca sa fim clari, e vorba de un ferry in care au fost parcate vreo 8 tiruri sau mai multe, daca nu ma insel, deci destul de mare. In nicio ora a inceput sa ne fie rau la toti si am inteles de ce erau pungi de vomitat peste tot. Baia era plina si fiecare incerca sa se aseze si sa stea cat mai bine posibil pentru a supravietui acelei masini de spalat in care ne aflam. Dupa vreo ora de chin, am observat ca locul cel mai bun intr-un asemenea caz este intotdeauna centrul vasului. Asa ca m-am asezat chircit pe cateva scaune, la fel ca toti ceilalti, si am incercat sa adorm, gandindu-ma cum voi supravietui acelui chin ce urma sa mai dureze inca vreo 13 ore. De fapt nu gandeam mare lucru, doar ma rugam sa treaca cat mai repede, avand grija sa-i blestem pe prietenii mei pentru buna decizie pe care o luasera.

Undeva spre miezul noptii am ajuns in Insula Værøy (desi este posibil sa ma insel si sa fi fost Røst). E greu de spus, stiu doar ca era destul de intuneric, si se auzeau foarte multe pasari zburand deasupra noastra. De fapt deasupra mea, pentru ca eram singur pe puntea vasului incercand sa-mi revin dupa minunata plimbare prin Marea Norvegiei.

In afara de cativa localnici care au coborat si au urcat, ferry a stat cam jumatate de ora pana sa plece. Fiind prima noapte in Norvegia si atat de aproape de Lofoten, si mai ales peste Cercul Polar, privirea mea s-a indreptat instinctiv spre cer. La inceput nu am observat nimic suspect.

Incet, incet, am observat totusi ceva oarecum laptos pe cer, ca sa zic asa. Era ca si cum Calea Lactee s-ar fi apropiat neobisnuit de mult de noi. Am stat si m-am gandit daca nu cumva este aurora…Am hotarat ca da, este ceva si i-am chemat si pe ceilalti, care abia s-au urnit pe punte. Dupa ce s-au uitat aproximativ 2 minute pe cer, au ajuns la concluzia ca este o lumina reflectata de vreun oras din apropiere si s-au intors la locurile lor. Am stat si m-am gandit…ce oras sa fie acolo in Oceanul Arctic, cand noi eram asa departe de continent langa o stanca pe care oamenii s-au obosit sa o numeasca insula? Totusi in viata e bine sa ai rabdare. Asa ca incet incet, ceata aia laptoasa a inceput sa se intinda pe absolut tot cerul, de la un orizont la celalalt si a inceput in acelasi timp sa-si schimbe culoarea in verde, la inceput mai slab, apoi din ce in ce mai puternic. In momentul acela i-am chemat din nou pe prietenii mei, care au fost de acord cu mine de data asta.

Am pornit inapoi spre continent, spre Bodø si abia apoi am plecat spre Lofoten. Am ajuns in Insulele Lofoten, in Moskenes, pe la 7 dimineata, rupti de oboseala, de rau de mare, dupa 24 de ore din momentul plecarii din Romania, dintre care 15 ore petrecute pe un ferry zdruncinat de furtuna in Marea Norvegiei.

Lasand la o parte neplacerile calatoriei, sosirea in Insulele Lofoten dinspre mare este cu adevarat impresionanta. Imediat ce te apropii de insule, „zidul Lofoten” te da pur si simplu pe spate. Acest „Lofoten wall” sunt de fapt muntii care parca pleaca direct din mare, lasand atat de putin loc oamenilor. Este ca si cum acest loc a fost facut sa impresioneze la scara mare si sincer, as fi fost pregatit sa jur ca este cea mai frumoasa priveliste vazuta pana acum, daca in urma cu 8 ore nu as fi vazut aurora boreala intinsa pe tot cerul noptii.

In nici 24 de ore de la plecarea din Romania, minunile se succedau una dupa alta, la o distanta atat de scurta incat mintea nu le putea procesa si stoca destul de repede.

In acele momente, mi-am dat seama ca omul nu poate intrece maretia naturii, indiferent cate muzee avem sau cate turnuri Eiffel construim.