3 Zile din Viaţa Vulcanului Etna, Muntele Care Nu Doarme Niciodată

Vulcanul Etna este cel mai înalt vulcan activ din Europa, cu o înălţime de 3350 metri.

Din cauza faptului că este un vulcan care erupe destul de des, am venit plin de speranţă că poate, în timpul vizitei mele, voi avea norocul să văd o erupţie. Presupun că este un lucru pe care mulţi dintre noi îl avem de bifat pe acea listă imaginară de lucruri care ar trebui trăite cel puţin o dată în viaţă.

Aşa că, venind aici, abia aşteptam să ajung pe Etna, să simt pământul fierbinte sub picioare şi să mă aflu deasupra norilor. De aceea, în fiecare dimineaţă stăteam pe terasă, cu cafeaua în faţa ochilor, îmi fixam aparatul foto pe trepied şi mă pregăteam să trag câteva poze. Poate am noroc. Poate astăzi e ziua în care vulcanul erupe.

Oare Giardini Naxos, localitatea în care m-am cazat, nu este prea aproape de vulcan?

Dacă în primele zile vulcanul nu indica nimic înspăimântător, de la o zi la alta vedeam cum din vârful lui ies din ce în ce mai mulţi aburi…sunt sigur că e ceva normal, nu am de ce să mă sperii. Oare aşa au gândit şi cei din Pompei?

Înainte de a povesti mai departe, trebuie să menţionez pe scurt că sunt 2 căi principale de a vedea Etna ca turist.

1. Poţi să mergi în partea de Nord, către Piano Provenzana şi de acolo să o iei pe jos către unul dintre craterele vulcanului.
2. Poţi să alegi traseul clasic de vizitare al Etnei şi anume să mergi în partea de Sud către Rifugio Sapienza (1900 metri), de unde poţi lua mai departe telecabina până la 2500 metri şi apoi nişte maşini 4×4 până la cratere. Eu nu am avut norocul să prind aceste maşinuţe în acţiune, se pare că accesul la cratere era restricţionat din motive de siguranţă. După cum se va vedea mai departe, acele restricţii erau îndreptăţite.

Ziua 1: Nordul Vulcanului Etna

Pentru a ajunge în partea de nord a vulcanului, trebuie să conduci până la Piano Provenzana, de unde o poţi lua pe jos către unul dintre craterele vulcanului Etna.

Aşa că plin de speranţă, mă sui în maşină pentru că astăzi urcăm pe vulcan. Maşina urcă din ce în ce mai sus şi zăpada începe să apară…e ciudat să vezi zăpadă în Sicilia…Chiar coborâm din maşină şi ne batem cu zăpadă. Cine ar putea crede aşa ceva?

Vreau să continui mai departe, însă observ că deştepţii de la închirieri auto nu mi-au instalat cauciucuri de iarnă, zăpada e din ce în mai mare şi maşina din ce în ce mai greu de controlat. Aşa că nu am de ales decât să fac cale întoarsă.

Cu toate astea, sunt mulţumit că am ajuns aproape de Piano Provenzana. Opresc din când în când maşina, cobor şi fac câteva poze, cu munţii în depărtare şi chiar sudul Italiei – Calabria – care se vede clar dincolo de Taormina şi Strâmtoarea Messina.

 

Ziua 2: Sudul Vulcanului Etna

După ce am suferit un eşec încercând să ajung pe Etna prin partea de Nord, m-am hotărât să aleg traseul clasic, pe care ţi-l recomand şi ţie.

Urcăm din nou muntele, trecem prin localităţi, apoi sate, şi dintr-o dată zăpada începe să dispară şi vedem lava pietrificată. Drumul trece practic prin lavă, aşa cum drumurile din Elveţia trec câteodată prin mormane de zăpadă.

Până la urmă, trebuie să te opreşti, nu poţi urca până în vârful Etnei cu maşina. Aşa că parchez la Rifugio Sapienza, la 1900 metri altitudine, unde găseşti o parcare imensă, multe autocare care aduc turiştii aici şi desigur, foarte multe magazine de suveniruri şi obiecte făcute din lavă întărită.

De la Rifugio Sapienza a venit rândul telecabinei să te urce mai departe până la aproximativ 2500 metri altitudine, undeva deasupra norilor.

Coborâm din telecabină şi ar trebui să mai luăm un fel de maşini care să ne ducă până la capăt, aproape de vârful vulcanului. Însă nu în ziua aceea. Se pare că zona respectivă avea de câteva zile o activitate seismică prea puternică şi au oprit accesul. După cum urma să aflăm în următoarea zi, vârful vulcanului era restricţionat pe bună dreptate.

Nu-i nimic, plecăm mai departe pe jos şi fără să ne dăm seama, începem din nou să urcăm, de data asta cu paşii noştri. Urcăm ceea ce pare a fi un fel de crater. Şi pe măsură ce urcăm, zăpada începe să dispară.

Ajungem pe marginea craterului şi ne aşezăm. După câteva minute simţim că nu mai putem sta jos şi realizăm de ce nu e zăpadă pe platou. Pământul de sub noi e fierbinte. Poţi sta jos, dar nu mai mult de 5-10 minute.

Aşa că ce poţi face? Îţi încălzeşti un sandwich pe pământul (lava) fierbinte, faci poze în jur şi realizezi că eşti pentru prima dată în viaţă pe un vulcan activ. Plus că mă aflu la aproape 2700 metri altitudine, cea mai mare altitudine la care am urcat vreodată pe picioarele mele.

Până la urmă, viscolul se înteţeşte şi deja nu mai poţi vedea la câţiva metri în faţă, aşa că plecăm înapoi spre Giardini Naxos, bucuroşi de experienţa trăită, dar şi cu părere de rău pentru că urmează să ne trezim a doua zi de dimineaţă, la ora 5, pentru a ajunge la timp în Catania, să prindem zborul de 8 spre Bucureşti.

Ziua 3: Etna Decide să Erupă

M-am trezit la ora 5 fără ca alarma să mă trezească. Încep să strâng în jur, să fac bagajele, să mă îmbrac cât mai repede, pentru că avionul decolează la ora 8 din Catania. Şi din Giardini Naxos faci cel puţin 1 oră până la aeroport.

Ies pe balcon să iau aparatul foto şi trepiedul. Fără nicio intenţie, mă uit spre Etna şi rămân mut: Etna erupe! Nu ştiu cum să scot mai repede trepiedul şi aparatul foto, pe care le strânsesem şi de emoţie nu mai ştiu ce setări să folosesc.

Gif-ul de mai jos e făcut din 10 poze realizate în acel moment.

Din păcate, nu mai pot face poze, trebuie să plec spre aeroport. Conduc pe autostrada spre Catania. În faţa mea, Etna aruncă flăcări spre cer, iar soarele începe şi el să răsară din mare. Curbele pe care le iau îmi aşează vulcanul când la stânga, când la dreapta, când în faţa ochilor. În faţa mea şi în mine totul este foc. Focul iese din mare şi din pământ pentru a arde în mine.

După ce am stat o săptămână în Sicilia, aproape de Etna, înainte să intru în aeroport, mai arunc o privire spre marele vulcan şi promit să revin într-o zi.