O noapte in Venetia

Venetia_noapte_3

Sa simti pentru o clipa Venetia atunci cand te plimbi pe canalele sale, cand te afli intr-un restaurant sau cand stai pur si simplu pe malurile sale si nu stii unde sa te uiti in departare, cand incerci sa gasesti un reper intre atatea palate si sa admiri un singur lucru, dar privirea umbla totusi aiurea, dezorientata, ratacita si iti zici ca nu are de ce sa-ti para rau ca nu intelegi.

Serile trec una dupa alta si parca ceva te cheama dincolo de limitele camerei tale. Desi ai alergat toata ziua, simti ca nu esti multumit, iti doresti sa stii, sa vezi mai mult, sa intelegi.

Atunci te uiti pe harta si realizezi ca daca mergi seara spre Via Giuseppe Garibaldi vei descoperi ceva uimitor, incredibil, nemaivazut si de neimaginat in Venetia: localnici.

Venetia_noapte_13

Vezi ca sunt destul de multi si stau la terase si restaurante ca in orice alt oras normal din Italia. De asemenea descoperi preturi de 1 euro la anumite articole, ceea ce nu poti intalni in zona centrala, turistica a Venetiei.

Si atunci ce faci? Pentru cateva ore uiti ca esti unul dintre numerosii turisti care viziteaza Venetia pentru o zi, pentru a bifa celebrele obiective din Piazza San Marco, te relaxezi si te amesteci cu oamenii pe care ii vezi, stai langa ei si asculti conversatiile lor galagioase intr-unul dintre barurile prezente sau intr-un restaurant in timp ce mananci o pizza si nu stii exact ce se intampla in jurul tau.

Pe masura ce timpul trece, nu iti doresti sa te retragi catre camera ta si vrei sa ramai pe strazi pentru a avea Venetia, stradutele si canalele sale doar pentru tine.

Venetia_noapte_6

Dupa cateva pahare de vin, iti faci curaj si iesi afara pe strazi. La inceput te plimbi in apropiere de hotelul tau pentru a te simti in siguranta, apoi din ce in ce mai departe, incepi sa prinzi curaj si te aventurezi pe fiecare straduta sau canal care iti apare in cale.

Venetia_noapte_14 Venetia_noapte_4 Venetia_noapte_8

Cu aparatul foto dupa tine ingheti momentele, le opresti in timp iar lentila functioneaza ca un scut intr-o mare de intuneric. In noapte, nu esti decat un ochi care vede imagini si le noteaza pentru a le intelege.

Venetia_noapte_7 Venetia_noapte_9 Venetia_noapte_12 Venetia_noapte_1 Sentimentele se amesteca, simti curiozitate si interes, dar exista si frica. Esti fascinat de apa, de lumini, de geamurile magazinelor care reflecta toata astea si pe tine la un loc.

Pentru cateva ore in noapte, umbli singur pe strazi si esti un tot cu acest spectacol neschimbat de atatea sute de ani, cu acest cadru teatral in care te simti ca un actor, iar ochi invizibili iti urmaresc fiecare miscare.

Venetia_noapte_11 Venetia_noapte_10 Venetia_noapte_5 Venetia_noapte_2

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.