Catacombele Capucinilor din Palermo şi Fascinaţia Faţă de Moarte

O analiză superficială asupra morţii în Sicilia

Cultul morţilor şi în general fascinaţia faţă de moarte pare a fi însoţit dintotdeauna Sicilia şi pe cei care au trăit acolo. Dacă pun în context istoria zbuciumată a acestei insule, începând cu colonizarea grecilor (Taormina, Valea Templelor, Segeste, etc), apoi a romanilor, venirea arabilor, a normanzilor şi a altora, se poate face uşor o comparaţie cu istoria propriului nostru popor, aflat întotdeauna în calea diverselor popoare mai ambiţioase şi mai agresive.

• Istoria Siciliei este istoria a numeroase invazii şi ocupaţii dintre cele mai diverse. Iar istoria ei recentă, influenţată de Mafie şi acţiunile ei criminale, ne obligă să vedem cum Moartea nu a fost niciodată departe de acest loc şi chiar a ocupat un loc special în conştiinţa oamenilor.
• Geografia Siciliei este şi ea destul de interesantă din punct de vedere al pericolului prezentat pentru oameni. Şi aici desigur mă gândesc la vulcanul Etna care erupe de câteva ori pe an şi bagă groaza în localnicii care au îndrăznit să-şi facă casele sus pe el.

Având în vedere acest context istoric, social şi geografic, este mai mult decât normal ca în Palermo să găsim acest loc în care moartea este respectată şi ţinută la loc de cinste. Acest loc este Mănăstirea Capucinilor.

Mumiile din Mănăstirea Capucinilor

Cobor. Simt răcoare în jur şi în suflet, şi un sentiment de anticipaţie îşi face loc în mintea mea.

Ne vom întâlnii cu morţii. Dar de data asta nu va fi cum a fost în Catacombele din Roma unde rămăşiţele umane au fost înlăturate (din motive de sănătate) sau cum a fost în Père Lachaise din Paris, unde te plimbi ca într-un parc (printre celebrităţi).

Aici totul este real, te întâlneşti cu morţii faţă în faţă!

Şi nu oricum, nu vor fi undeva pe jos ca să te simţi tu în siguranţă, vor fi în picioare, agăţaţi de/pe pereţi în hainele cu care au fost îmbrăcaţi atunci când au murit şi atât de bine mumificaţi încât ai impresia că până ieri erau în viaţă. Până ieri vorbeau, mergeau, mâncau şi visau. La fel ca tine.

În catacombe nu ai voie să faci poze, dar nu mai este nimeni aici jos, cu morţii, în această superbă dimineaţă de iarnă, în Palermo. Aşa că mă risc, scot aparatul şi încep să pozez în stânga şi-n dreapta. Din nou, am acel sentiment de linişte şi protecţie pe care doar apropierea morţii ţi-l poate da. Mă simt ca şi cum aş privi lucrurile la rece şi doar înregistrez ce văd în jur.

Dacă la început am crezut că voi vedea un mic coridor sau o încăpere cu câteva mumii puse pentru turişti, acum realizez că am de parcurs coridoare întregi şi chiar am nevoie de o strategie de vizitare pentru a vedea o parte din cele peste 8000 de mumii.

După cum spuneam mai sus, fiecare mumie este îmbrăcată în haine, dar aceste haine sunt specifice meseriei fiecăruia. Sunt preoţi, soldaţi, avocaţi şi alte persoane importante ce au dorit să aibă onoarea de a fi mumificate şi păstrate pe veci sub această formă. Dacă iniţial această practică a mumificării era doar pentru călugări, treptat acest obicei a devenit un semn de prestigiu social pentru membrii importanţi ai societăţii.

Printre miile de mumii aflate pe numeroasele coridoare, probabil cea mai faimoasă este cea a unei fetiţe de 2 ani, Rosalia Lombardo, mumificată în 1920 şi aflată astăzi într-o stare remarcabilă. Privind această mumie, ai impresia că abia a adormit, nu că se află acolo de aproape 100 de ani.

Ce poate fi mai ironic decât o concluzie asupra morţii?

Nu sunt în măsură să spun ce ar trebui să simţi sau de ce nu trebuie ratat acest obiectiv. Moartea ne sperie pentru că vedem în mod obiectiv finalul existenţei pentru fiecare dintre noi. O poţi numi experienţă spirituală sau poate culturală. În cazul Siciliei, chiar istorică. Personal, o văd că pe o lecţie obiectivă asupra morţii şi nimic mai mult.

Catacombele Capucinilor din Palermo ilustrează existenţa unui cult al morţilor şi o fascinaţie faţă de moarte care au însoţit dintotdeauna Sicilia.