Călătoreşte în Siguranţă: 16 Recomandări Pentru o Vacanţă Liniştită
O mică introducere (şi explicaţie)
Sunt cazuri destul de rare când viaţa personală se îmbină cu cea profesională, iar cele 2 aspecte (uneori atât de diferite) ajung la un numitor comun.
Acesta este unul dintre acele cazuri în care pasiunea pentru călătorii şi interesul pentru securitatea informaţiei se completează.
Toată lumea vorbeşte despre călătorii
Este un subiect atât de popular, încât o singură imagine sau poveste poate deveni uşor virală şi să ajungă în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.
Şi este de ajuns pentru a ne face să visăm.
În unele cazuri, oameni pleacă spre alte ţări, se stabilesc acolo şi devin expaţi sau călători pe termen lung.
Şi nici nu este chiar atât de greu. Avem cărţi, bloguri de călătorii şi show-uri TV care oferă atât de multe informaţii asupra lucrurilor pe care le putem face şi vedea.
Dar fiindcă iubesc să văd cât mai multe locuri, îţi pot spune din proprie experienţă că o călătorie presupune şi evenimente neprevăzute, care pot fi destul de neplăcute. Ca să nu mai spun că pe drum vei întâlni tot felul de oameni, unul mai nebun decât celălalt.
Dar asta nu ar trebui să te sperie. (Acest articol, de exemplu, l-am scris pe o insulă din sudul Thailandei, iar acum îl public într-o cafenea din Chiang Mai.)
Spun totuşi că sunt câteva lucruri practice pe care trebuie să le faci pentru a-ţi ţine în siguranţă banii, documentele şi lucrurile de valoare pe care le ai cu tine.
Cele 16 recomandări de mai jos au la bază propria experienţă şi pregătire pentru călătoria în Thailanda. Până acum, sfaturile de mai jos m-au ajutat şi nu am întâmpinat probleme.
Let the fun begin.
Călătoreşte în Siguranţă
1. Contactează banca (unde ai contul bancar şi cardul)
Fie că pleci pentru o perioadă scurtă sau mai lungă, mergi la bancă şi anunţă-i că pleci. Urmează aceşti paşi:
- Spune-le în ce ţară sau în ce ţări te duci.
- Cere-le un număr de telefon la care să îi contactezi.
- Dă-le numărul tău de telefon. Asigură-te că poţi primi telefoane în ţara spre care pleci.
- Pentru acele cazuri în care prezenţa ta este necesară la bancă (şi tu eşti plecat), înainte de plecare, adu un prieten sau membru al familiei la bancă şi numeşte-l reprezentantul tău oficial. Nu se ştie când se apucă cei de la bancă să te cheme pentru cine ştie ce detalii şi tu eşti plecat.
2. Fii pregătit să întâmpini probleme cu cardul bancar
Două posibile incidente pot apărea:
- cardul poate fi furat, distrus sau pierdut.
- dacă banca nu „ştie” că ai părăsit ţara şi observă retrageri sau operaţiuni din Asia (de exemplu), este posibil să îţi blocheze contul bancar sau cardul.
Cum să rezolvi acest lucru:
În primul rând, dacă ai fost la bancă şi ai un număr de telefon de la ei, îi poţi suna direct. De obicei, înainte să urmeze nişte paşi atât de radicali, banca trimite un mesaj sau încearcă să te contacteze.
În cazul în care nu poţi lua legătura cu ei, vorbeşte cu acel prieten pe care l-ai împuternicit să ia legătura cu banca.
Pentru a preîntâmpina astfel de incidente, este recomandat să ai la tine 2 carduri bancare, de la 2 bănci diferite.
Nu le ţine în acelaşi loc.
3. Ai hârtii importante de primit/trimis?
În acest caz, din nou, împuterniceşte pe cineva care să poată face aceste operaţiuni pentru tine. Nu doreşti să fii nevoit să-ţi întrerupi vacanţa pentru a te ocupa de astfel de lucruri plictisitoare.
4. Îţi iei laptopul cu tine? Nu uita să faci un Back-up complet.
În primul rând, trebuie să iei în considerare faptul că e posibil să-l pierzi.
Aşa că, înainte de plecare, nu uita să faci un Back-up complet la sistem sau cel puţin pentru documentele importante. Dacă te întorci acasă fără el, îţi poţi totuşi recupera fişierele.
Din moment ce sunt interesat de travel blogging, am nevoie să fac numeroase fotografii pentru site. Dar aceste imagini au nevoie de spaţiu pe Hard Disk şi am nevoie să găsesc o soluţie.
Pentru a evita să am spaţiul de pe Hard Disk ocupat în totalitate, am cu mine un Hard Disk Extern de 2 TB pe care copiez la câteva săptămâni fotografiile mai importante. Poţi folosi de asemenea diverse servicii de cloud pentru a salva o parte din datele importante.
5. Protejează-ţi laptopul cu software de securitate
- Instalează un bun produs antivirus sau mai multe tool-uri pentru o protecţie totală a sistemului împotriva oricăror ameninţări cibernetice.
- Foloseşte sisteme de criptare pentru a-ţi proteja datele şi instalează o soluţie de VPN pentru a-ţi proteja traficul web, în special dacă mergi într-o ţară care monitorizează Internetul.
- Ţi-ai setat parole puternice pentru conturile online? Poţi folosi un manager de parole precum LastPass să le memoreze pe toate şi nu va mai trebui decât să ţii minte o singură parolă. Dacă schimbi calculatorul sau browser-ul web, poţi instala LastPass acolo şi imediat ai acces la toate parolele tale.
- Instalează o aplicaţie gratuită care să actualizeze toate programele vulnerabile în mod automat.
6. Ce iei cu tine în vacanţă? Chiar ai nevoie de toate acele lucruri?
De câte lucruri ai nevoie în vacanţă?
Cei mai mulţi călători îşi iau cu ei următoarele:
- paşaport
- cărţi de credit
- smartphone
- laptop
- tableta
- echipamentul de fotografie, care poate conţine o cameră DSLR, câteva obiective, surse de lumină, încărcătoare, filtre, trepied, etc
- un Go Pro?
Poate că par a fi prea multe, dar dacă eşti serios în legătură cu travel blogging-ul, nu sunt deloc multe. Şi dacă doreşti să te întorci acasă cu nişte imagini uimitoare sau poveşti epice din călătorie, ai nevoie de cel mai bun echipament.
Tocmai din acest motiv, suntem nevoiţi să ne gândim cum să ne protejăm lucrurile de valoare. Prin urmare, imediat ce ţi-ai găsit un loc în care să te opreşti, nu uita să verifici dacă:
- există un mic seif (sau un loc care se poate închide) pentru a-ţi ţine paşaportul şi cardurile bancare? Doar nu o să mergi cu ele pe toate străzile.
- cei de la recepţia hotelului te pot ajuta cu un astfel de loc sigur?
- uşa şi ferestrele se închid bine?
7. Întotdeauna să ştii locul în care se află lucrurile tale de valoare
În cazul în care izbucneşte un foc, cutremur sau orice alt eveniment neprevăzut şi ai doar câteva secunde în care să poţi fugi, ce vei apuca înainte de a sări pe fereastră?
Paşaportul, cărţile de credit sau hainele?
Ce este mai important şi mai greu de recuperat în caz de dezastru şi cum te va afecta pierderea lor?
8. În cazul în care ai necazuri, pe cine vei suna?
Când te afli în vacanţă, ai impresia că toţi se bucură să te vadă. Dar este oare doar euforia vacanţei? Cum recunoşti oamenii periculoşi?
Pe scurt, stai departe de locurile dubioase, barurile întunecate şi evită să umbli noaptea pe străzi sub influenţa alcoolului.
Dacă totuşi te aventurezi în necunoscut, asigură-te că ştii la cine să apelezi în cazul unui eveniment nefericit.
9. Te conectezi la calculatoare publice în timp ce eşti în altă ţară?
Acele calculatoare sunt folosite de mulţi indivizi, care cu uşurinţă pot instala tot felul de sisteme de supraveghere pentru a-ţi accesa datele importante.
Dacă totuşi vrei să foloseşti aceste calculatoare, urmează 3 reguli simple:
- accesează modul incognito sau sesiune privată în browser, caută online un proxy server şi abia apoi introdu adresa web;
- nu face plăţi online şi nu accesa contul bancar;
- limitează-ţi prezenţa web la simple activităţi recreative;
10. Te conectezi la reţele Wi-Fi în timpul călătoriei?
Probabil că da, şi eu la fel. E vorba de reţele Wi-Fi pe care le găsim în hoteluri, hosteluri, aeroporturi şi cafenele.
Însă, principala problemă care se iveşte este că aceste reţele sunt ţinta favorită a hackerilor, care folosesc 2 metode pentru a ajunge la datele tale:
- accesează reţeaua locală şi inserează malware pentru a monitoriza traficul online şi pentru a fura datele importante;
- îşi creează propria reţea şi îi dau un nume generic – „Hotel Wi-Fi” sau „Cafe Wi-Fi” şi te lasă să te conectezi, de obicei fără a-ţi mai cere vreo parolă. Imediat ce ai pătruns în reţeaua creată de ei, datele tale sunt uşor accesate.
Cum mă pot conecta în siguranţă în timp ce călătoresc?
O soluţie mai sigură este să foloseşti un card SIM local. Este vorba desigur de un card prepaid, care o dată încărcat, îţi oferă atât trafic de date cât şi voce.
În acelaşi timp, poţi folosi noul număr pentru a vorbi cu oamenii pe care îi cunoşti pe plan local.
11. Ai grijă când scoţi bani de la ATM-uri
Ai nevoie de bani de la ATM? Nu este nicio problemă, însă urmează nişte linii mari de siguranţă pentru a nu avea probleme:
- mergi ziua la amiază
- uită-te în jur după indivizi dubioşi înainte de a te apropia de ATM
- verifică să există nişte camere de supraveghere în zonă
- acoperă codul PIN tastat
- nu pierde vremea în zonă
Ai nevoie de o sumă mai mare de bani?
Intră în bancă cu cardul de credit şi întreabă dacă se pot scoate bani de la ghişeu. Dacă acest serviciu este oferit, este posibil să ieşi mai ieftin, din moment ce nu mai plăteşti taxa de ATM.
12. Ai nevoie să scoţi la imprimantă documente importante?
Poate că ai acele documente în căsuţa de mail sau într-o locaţie cloud.
Oricum ar fi, accesarea unor astfel de locaţii într-un loc în care se pot printa documente, nu este un lucru sigur.
Pentru a limita un posibil pericol, poţi folosi un stick USB. Urcă pe stick doar ce ai nevoie să printezi şi nimic mai mult.
13. Ţări diferite, reguli diferite
Fiecare ţară are propriile reguli în ceea ce priveşte securitatea online.
Obişnuiai ca la tine în ţară să descarci fără grijă filme HD de pe torente? Acest lucru e posibil să nu fie legal în noua ţară pe care o vizitezi.
Mai mult, este posibil să fii acuzat de accesare ilegală de conţinut şi încălcarea unor legi de copyright. Şi nu ştii ce pedepse se aplică în acea ţară.
Sunt sigur că nu vrei să-ţi petreci restul vacanţei la închisoare, nu-i aşa?
14. Toată lumea are un smartphone
Toţi îl avem cu noi, acel mic obiect care nu ne dă pace şi ne urmăreşte peste tot. Cum ne mai putem descurca fără el?
Şi acest lucru se aplică şi în timp ce călătorim, mai ales că importanţa telefonului mobil creşte. Nimic nu poate fi mai simplu decât să folosim Google Maps pentru a ajunge într-un loc sau să localizăm o blestemată de cascadă!
Dar ce ne facem atunci când nu îl mai avem? Mai ales la mare depărtare de casă.
În cazul în care acest lucru se întâmplă, poate ar fi bine să ne asigurăm că l-am blocat cu câteva coduri de siguranţă sau am instalat un software care îl poate localiza rapid.
Stai multă vreme într-o ţară nouă?
Atunci nu uita să îţi cumperi un card SIM local, pentru a vorbi cu localnicii la un preţ normal.
De asemenea, nu uita să aduci din ţară încă un telefon, chiar dacă nu este cel mai bun din lume. Chiar dacă ţi-ai luat un card nou, îl vei folosi în continuare şi pe cel vechi, pentru că nu se ştie cine te sună din ţară.
Şi în acest caz, ai nevoie de 2 telefoane care să funcţioneze.
Mai mult decât atât: Ce faci dacă te afli în junglă şi ţi-ai distrus din greşeală un telefon? De unde cumperi unul nou?
Vei fi mulţumit atunci că ai avut unul de rezervă la tine.
15. Foloseşte metoda Dublei Autentificări pentru conturi online
Dacă ai posibilitatea de a folosi această opţiune de siguranţă, este un lucru bun.
Această opţiune presupune combinarea utilizării parolei normale pentru contul online cu o a 2-a opţiune de autentificare, care de obicei presupune introducerea unui cod primit prin SMS.
(Pentru a simplifica acest proces, unele servicii au apelat la introducerea celui de-al 2-lea cod cu ajutorul unei aplicaţii care se află pe telefon, cum ar fi Google Authenticator.)
Dacă ţi-ai setat această opţiune în ţară, asigură-te că poţi primi mesaje SMS în noua ţară şi că le primeşti la un cost decent, dacă nu gratuit. De exemplu, în Thailanda pot primi mesaje gratuite din România.
16. Nu plăti nicăieri cu cardul. Plăteşte Cash!
Nu uita că deşi eşti apreciat ca turist într-o ţară (chiar şi în Korea de Nord sunt primiţi acum vizitatori), turistul este uneori privit ca un ATM ambulant.
De aceea, aceştia sunt primii ţintiţi de criminali care vor să îţi cloneze cardul bancar.
Pentru a evita să pierzi detaliile cardului, evita să plăteşti cu el, mai ales în baruri, cluburi, restaurante, etc.
Cea mai bună soluţie este plata Cash.
Poate părea mai uşor cu cardul, dar nu vei mai crede acest lucru când vei descoperi că datele cardului tău au fost clonate şi utlizate în diverse operaţiuni bancare dubioase.
Călătoriile te schimbă, mai ales cele de durată
A învăţa din călătorii face parte din procesul nostru de formare individuală, pentru că de cele mai multe ori, nu experienţele fericite te schimbă, cât mai ales momentele dificile prin care treci.
Şi acesta este un lucru bun.
Este însă important ca acele momente dificile să nu ne afecteze securitatea personală şi financiară, mai ales pe termen lung.
Tu cum te protejezi când vizitezi o altă ţară?
PS: Acest articol a apărut iniţial în limba engleză, pe Blogul Heimdal Security.