Cum sa prinzi aurora boreala

aurora boreala in Tind

Este cu adevarat o senzatie unica pentru simplul motiv ca nu ai cu ce sa o compari. Un fenomen care te depaseste din toate punctele de vedere si nu il poti explica.

Desi in prima noapte (19 martie 2012) in care am ajuns in Norvegia, am reusit sa prindem aurora boreala pe tot cerul noptii, abia a 2-a oara a fost cu adevarat incredibil. Aceasta a 2-a oara a fost in noaptea de 22 martie 2012 si desi erau nori pe cer care treceau foarte repede, am observat cum aurora incepea sa-si faca aparitia undeva spre miezul noptii. Era cu adevarat ciudat ca fiind foarte puternica reusea pur si simplu sa strapunga norii, ca apoi dupa nici 30 de secunde sau 1 minut sa dispara din acea locatie si sa apara in alta parte a cerului.

In tot acest timp, eu eram cu aparatul pe trepied si incercam sa ghicesc unde o sa apara in urmatoarea clipa. Practic roteam aparatul pe trepied sau mutam trepiedul cu totul, pentru a ma afla intr-o locatie cat mai buna. Apoi setam aparatul pe 15 secunde sau 30 si ma rugam sa nu dispara in acel timp.

Una dintre povestile pe care le spun des cand vorbesc despre aurora boreala este aceea in care pentru 30 de secunde, aurora a fost atat de puternica incat am uitat de aparatul foto. Ne-a aparut in fata ochilor si aveam impresia ca cineva desena pe cer cu o carioca gigantica acele valuri de lumina. De un verde intens, dansa in fata noastra si noi, pur si simplu, nu mai aveam cuvinte prin care sa exprimam ce simtim. Eram coplesiti si nu ne venea sa credem ca avem atata noroc.

Instinctiv, te inchizi in tine si te gandesti ca cineva acolo sus incearca sa ne transmita un mesaj.

aurora boreala in Tind - 2

Cum sa prinzi aurora boreala

1. Putem sa ne dam seama cand vor avea loc acele explozii solare ?

Daca citesti aceste randuri, presupun ca stii ca exista o legatura intre aurora boreala si exploziile solare. Deci ne putem da seama cand au loc ? Da si nu. Exista site-uri pe Internet unde poti vedea anumite previziuni in legatura cu aceste explozii, dar nimic nu e sigur in cazul acesta. Adica trebuie urmarite acele site-uri exact in zilele in care te afli acolo, ceea ce nu este o idee rea, dar noi neavand Internet pe acolo si la ei fiind foarte scump Internetul, am zis ca mai bine nu.

Unul dintre cele mai bune site-uri este : http://www.spaceweather.com/

2. Unde trebuie sa ne aflam pentru a prinde aurora boreala ?

Pai, aurora boreala poate fi prinsa oriunde, insa exista aceasta „zona” a Aurorei Boreale, si anume intre 65 si 72 de grade latitudine, unde sunt sanse foarte mari de a o prinde.

Insulele Lofoten se afla intre 68 si 69 grade latitudine.

3. Care sunt acele luni in care sansele de a prinde aurora sunt foarte mari ?

Pai, se pare ca cele mai bune luni sunt septembrie, octombrie si martie. Totusi, aurora poate fi vazuta la fel de bine si intre lunile noiembrie – februarie. Asa ca am ales sa fim in Lofoten in luna martie si mai exact sfarsitul lunii martie, intre 19 si 27 martie.

4. De ce sfarsitul lui martie ?

Unul dintre factorii importanti atunci cand vanezi aurora boreala este sa te afli intr-o zona cat mai intunecata, deci clar in afara orasului si a oricaror zone ce ar putea genera lumina. In plus, pentru a fi sigur ca ai maximum de sanse, e bine sa nu fie nici luna pe cer in noaptea respectiva sau in noptile respective.

Pe 22 martie 2012 a fost luna noua. Adica ? Adica nu e deloc, nu se vede, e invizibila, bezna. I se mai spune si „dark moon” din cauza asta.

Locul si timpul in care ne-am aflat ne-au oferit maximum de sanse in a prinde aurora boreala de 2 ori in perioada in care am fost acolo. Si intr-adevar noaptea in care aurora boreala a fost cea mai intensa a fost noaptea de 22 martie 2012.

5. Intre ce ore am mai multe sanse de a vedea aurora boreala?

Se pare ca cele mai mari sanse le ai intre ora 22:00 si ora 2:00 sau 3:00 noaptea. In cele 2 nopti in care am prins aurora, aceasta a aparut undeva aproape de miezul noptii.

6. Ce aparat foto pot folosi pentru a prinde aurora?

Eu zic ca ai nevoie de un DSLR. Eu am folosit un aparat foto Canon 1000D, care din cate stiu este unul dintre cele mai ieftine aparate foto DSLR. Obiectivul a fost cel standard, de kit.

In privinta asta, eu iti recomand sa investesti intr-un aparat mai bun sau macar intr-un obiectiv decent. Nu zic ca asta este cel mai important, dar totusi conteaza, avand in vedere faptul ca aici e nevoie de tehnologie si nu atat de mult de talent de fotograf.

aurora boreala peste munte

7. Ce setari trebuie sa aiba aparatul foto?

Pai aici ar fi ceva de zis si fiindca nu sunt un expert, voi incerca sa nu intru prea mult in detalii, asa ca sa le luam pe rand:

a.  Focus.

Nu uita ca va trebui sa stai in bezna sau intr-un loc cu lumina destul de putina, asa ca incearca sa faci focus automat sau manual pe infinity (focus pe ceva in departare) inca din timpul zilei, si apoi sa nu mai umbli la focus in timpul noptii, lasa-l pe manual. In felul acesta, sunt sanse mari ca aurora sa iti apara destul de ok in poza. Daca totusi in timp ce te agiti sa prinzi aurora, schimbi din greseala pe focul-ul automat sau in loc sa faci zoom, umbli la focus-ul manual, incearca sa faci focus pe o lumina in departare, poate fi lumina lunii sau lumina de la o casa din departare. Apoi lasa aparatul pe focus manual si incearca sa nu mai umbli la el.

b. RAW

Fiind un DSLR, incearca sa tragi pozele in format RAW si nu in jpeg. Pai de ce ? Pai daca sunt in format raw le poti manevra dupa aceea cu mai multa usurinta in post-procesare. Va fi mai usor sa scoti noise-ul si sa accentuezi contrastul sau culorile. Fiind vorba de aurora, vei avea nevoie sa faci aceste mici imbunatatiri. Daca exagerezi, nu este tragedie. Te poti intoarce oricand la raw si o poti lua de la capat. Chiar daca azi nu stii sa faci post-procesare, poate inveti mai tarziu si faci o treaba buna. In astfel de calatorii destul de unice, este bine sa iti maximizezi sansele de a reusi din prima in ceea ce iti propui sa faci pe acolo, nu este ca si cum te duci in fiecare zi sa vezi aurora boreala.

Pentru a procesa aceste fisiere, poti folosi:

  • Google Picasa
  • Adobe Lightroom
  • Photoshop

c. ISO

La cat sa setez ISO ? Hmmm, aici tine putin si de aparatul folosit. Eu la Canon 1000D nu prea puteam merge peste 800 pentru ca apareau tot felul de mizerii pe acolo. Daca este un DSLR mai avansat si in zilele noastre apar din ce in ce mai bune (si stiu sa trateze ISO destul de bine), eu zic sa pui ISO pe la 1600 sau chiar mai mult. Ca sa fii sigur ca e totul ok, iesi si tu in cateva nopti si fotografiaza cerul si vezi cum se comporta aparatul tau DSLR la ISO mare. Dupa care, chiar daca ai ISO mare, exista diverse programe in care poti reduce ISO destul de mult. Nu uita, trage RAW ca sa ai ceva mai mult spatiu de manevra in post-procesare.

d. Obiectiv

Obiectivul foto este bine sa fie cat mai wide si sa poti seta diafragma cat mai sus (jos adica) la f1.8, f2.8 sau pe acolo, ca sa captezi cat mai multa lumina. Este bine sa fie si destul de sharp, asa ca nu te zgarci la bani aici. Obiectivul e foarte important.

e. Timp de expunere

In functie de intensitatea si durata aparitiei aurorei, timpul de expunere poate fi de la 10 secunde pana la 30 de secunde, sau mai mult. Aici din nou tine de aparat si de antrenamentul tau. Din nou, iesi cateva nopti cu aparatul si trepiedul dupa tine ca sa pozezi luna, stelele sau ce vrei tu. In felul asta vei cunoaste limitele aparatului pe timp de noapte si te vei antrena si tu sa lucrezi cu el in intuneric.

f. Trepied

Sa folosesti un trepied este obligatoriu. In privinta asta eu am avut atat noroc cat si ghinion. Trepiedul pe care il aveam de cativa ani s-a rupt exact cu cateva zile inainte de plecarea spre Norvegia. Am cumparat unul ceva mai bun, mai solid. Cand am despachetat in Lofoten, am observat ca trepiedul cel nou era rupt, probabil datorita celor 3 zboruri pana acolo, dar si eu am avut vina mea, pentru ca in loc sa-l asez in mijlocul bagajului, l-am pus intr-o margine. Nu uitati ca atunci cand mergeti cu avionul, bagajul de cala suporta foarte multe socuri, asa ca aveti grija ce bagati in el. Am avut noroc ca prietenul meu a avut la el un trepied asemanator cu cel avut de mine inainte de plecarea spre Norvegia.

g. Baterii de rezerva

Fiind destul de rece si setand aparatul sa faca expuneri lungi, vei observa cum bateria sa duce destul de repede. Si fiindca e posibil sa stai toata noaptea in frig cu ochii pe cer, nu vrei sa te trezesti peste cateva ore cu acumulatorul golit cand aurora se hotaraste sa apara. Asa ca tine intr-un buzunar din interior, la caldura, un acumulator de rezerva incarcat din timpul zilei.

h. Lanterna

Ia-ti o lanterna pe care sa o pui pe cap, cum au minerii sau pescarii de noapte. De ce ? Pentru 2 motive. In primul rand sa luminezi ce faci acolo la aparat in bezna. Si al doilea motiv este unul artistic, ca sa zic asa. Este bine, daca poti, sa luminezi cu lanterna de pe cap un obiect din apropiere, astfel incat sa oferi cerului si aurorei si o dimensiune umana. Eu de exemplu eram cu aparatul catarat pe trepied pe un ponton, chiar langa casuta, si aveam in fata mea o barca, iar in spate o casuta si chiar langa, un munte. Asa ca m-am folosit de ce am putut, si am luminat barca cu lanterna de pe cap cum am putut eu de bine.

i. Cardurile de memorie

Si in privinta asta e bine sa te asiguri ca esti acoperit. Ia-ti mai multe carduri de memorie la tine. Nu se stie cand crapa unul si te trezesti fara card in mijlocul noptii, cu ochii pe cer. Ai grija cum le depozitezi si unde la tii.

Sfaturi suplimentare:

  •  Vei mai avea nevoie de o telecomanda prin fir (sau wireless) ca sa misti cat mai putin aparatul atunci cand faci poza. Daca nu ai telecomanda, seteaza aparatul sa porneasca cu 2 secunde intarziere. In felul acesta, vei avea cat mai putine trepidatii ce iti pot busi poza.
  •  Inca o data antreneaza-te noaptea in parc cu aparatul pe trepied. Chiar daca ai lanterna pe cap, e bine sa stii aproape cu ochii inchisi cum sa setezi aparatul in intuneric si cum sa manevrezi trepiedul in intuneric.
  •  In timp ce stai cu ochii pe cer asteptand sa apara aurora, nu uita sa opresti „display”-ul aparatului pentru ca „mananca” din baterie.

aurora boreala peste Tind

Pentru a vedea mai multe poze, la o calitate superioara, puteti sa ii vizitati si pe ei:

http://doipeglob.ro/cum-am-vanat-aurora-boreala/

Succes!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.