Paris fără Turişti (6). Rue des Thermopyles, o Alee cu Nume Grecesc şi o Mioriţă Maghiară

Rue des Thermopyles

Dacă oraşul luminii te-a obosit cu toată grandoarea arhitecturii şi a faimoaselor sale bulevarde, poate ar fi bine să te relaxezi într-un colţ al Parisului aflat ceva mai departe de principalele atracţii turistice.

Pentru a reuşi acest lucru, o să mergem pe Rue des Thermopyles.

Rue des Thermopyles_2

Rue des Thermopyles pare a fi un nume cel puţin neobişnuit pentru o stradă din Paris. De ce se numeşte aşa această străduţă aflată într-o parte a oraşului lipsită de muzee, monumente sau atracţii majore?

Mai ales când acest loc seamănă mai degrabă cu un sat din Provence decât cu măreţia unei străzi din Paris.

Rue des Thermopyles_3

Numele străzii este legat de faimoasa Bătălie de la Termopile, unde un număr redus de soldaţi, conduşi de regele Leonida din Sparta, a rezistat timp de câteva zile în faţa armatei persane conduse de Xerxes I.

După cum ştim de la istorie sau din filmul 300, trecătoarea de la Termopile este un loc destul de strâmt. Ei bine, nici Rue des Thermopyles nu este un loc extrem de larg sau foarte lung, strada terminându-se după aproximativ 280 de metri.

Pe marginile drumului pietruit sunt aşezate numeroase ghivece, iar unele dintre plantele care au reuşit să-şi înfigă rădăcinile în piatră s-au înălţat destul de sus pentru a crea arcade deasupra drumului.

Lângă verdele de primăvară stau obloane colorate şi uşi ce ar trebui să te ducă cu gândul la Provence iar florile mov de glicină dau culoare Parisului în luna aprilie.

Rue des Thermopyles este una dintre puţinele străduţe din Paris ce a reuşit să-şi păstreze aspectul original şi drumul de piatră, poate şi pentru că până în 1959 a fost o stradă privată închisă traficului sau persoanelor.

Ajungem destul de repede la capătul străzii. Pe partea stângă, găsim o grădină întreţinută de oamenii din zonă, fiind de fapt un spaţiu destul de larg unde aceştia se relaxează atunci când timpul le permite, cel mai probabil în timpul verii.

Pe partea dreaptă se află un mic părculeţ, foarte curat şi îngrijit, unde te poţi relaxa dacă doreşti.

După ce facem rapid un tur al parcului, ne hotărâm să o luăm la dreapta şi să intrăm pe Cité Bauer, o străduţă cu case asemănătoare.

Când ne pregăteam să încheiem plimbarea, suntem suprinşi să observăm la numărul 19 o poartă cel puţin neobişnuită pentru Paris, deşi oarecum familiară ca stil pentru noi.

Şi pentru a face câteva poze mai reuşite nu ne ferim să aranjăm puţin lucrurile.

Se pare că poarta a fost construită în 1959 de artistul ungar Alexandre Mezei, care a creat în mijlocul porţii o inimă şi a pus lalele de jur-împrejur. De asemenea, deasupra porţii mai mici, se vede scris în maghiară Sten Hozott, adică Bine aţi venit!

Totuşi, detaliul cel mai important este imaginea ciobanului care cântă la fluier şi a căţelului de lângă el, care supraveghează oile. Recunosc că la prima vedere, această imagine şi stilul porţii m-au dus cu gândul la Mioriţa.

Este interesant cât de mult seamănă stilul artistului maghiar cu propriile noastre imagini populare.

La distanţă de România, atfel de imagini te pun pe gânduri şi te fac să te gândeşti că poate noi românii avem mai multe lucruri în comun cu maghiarii decât avem cu „fraţii” noştri latini din vestul Europei.

La distanţă de casă, nu ştii niciodată peste ce dai şi cum îţi poate schimba punctul de vedere asupra unor lucruri luate ca atare în propria ţară.

Lasă un răspuns