Delfinii Roz din Golful Thailandei

Saifon_Golful_Thailandei_1

Din momentul în care am ajuns în Thailanda şi mai ales în Khanom, am dorit să mergem în căutarea delfinilor roz. Dar dintr-un motiv sau altul, nu am reuşit să facem acest lucru.

Astfel, după aproape 3 luni de la venirea în Khanom, am avut norocul ca prin intermediul lui Cristi şi Demi (cei mai drăguţi oameni din lume) să îl întâlnim pe Saifon, antrenorul lor de Muay boran (un fel de box thailandez, ceva mai tradiţional).

Aşa că într-o zi ne-am mobilizat cu toţii şi împreună cu Saifon şi unchiul său am plecat într-o plimbare de câteva ore pentru a vedea delfini roz, insuliţe pustii, plaje singuratice, porţiuni de junglă neexplorată şi mai ales ţărmul văzut din Golful Thailandei care te face să crezi că aceasta este Thailanda de la început, cea care nu s-a schimbat niciodată şi te-a aşteptat pe tine să o descoperi.

Probabil unele dintre cele mai frumoase imagini surprinse în Thailanda au fost făcute în această plimbare.

Delfinii roz din Golful Thailandei

Dar asta nu înseamnă că nu am reuşit să vedem şi delfinii roz din Khanom.

Am mers în locul în care ştiam că vom găsi delfinii şi deşi am stat aproape 30 de minute şi nu credeam să vedem ceva, în momentul în care eram pregătiţi să renunţăm, misterioşii delfini s-au hotărât să apară. Aveţi mai jos cele mai reuşite imagini.

Reguli pentru a surprinde delfinii

Dacă doreşti să surprinzi cât mai bine delfinii în fotografii, sau orice alt fel de animale, nu uita 3 lucruri:

    • ai nevoie de un aparat foto rapid. Eu am avut un Canon 50D, care are un continuous burst de 6.3 fps, which is pretty fast;
    • ai nevoie de un obiectiv de zoom, un tele, care te poate ajuta în cazurile în care nu te poţi apropia prea mult de scena respectivă. Aici am stat prost, nu am avut decât obiectivul de bază (Tamron 15-50 mm), which is not great;
    • în cazul delfinilor roz din Khanom, cel mai bine este să vii dimineaţa, între 7 şi 9;

Căsuţele Pescarilor

De-a lungul traseului, am reuşit să vedem şi căsuţe ale pescarilor thailandezi şi în jungla şi munţii care formau peisajul principal nu era dificil să-ţi închipui că aceasta este Thailanda originală, cea care s-a pierdut într-o oarecare măsură în zilele noastre.

Insuliţa sfântă, Koh Nui

După ce am vizitat delfinii şi am văzut nişte peisaje superbe, ne-am îndreptat către micuţa insulă Koh Nui, faimoasă pentru izvorul de apă dulce pe care îl adăposteşte. Din cauză că apa mării era la un nivel ridicat, apa din izvor era puţin sărată, dar ni s-a părut oricum un fenomen interesant.

Insula merită o scurtă oprire, atât pentru izvorul de apă dulce şi altarul buddhist din vârf, dar mai ales pentru peisajul din jur, care îţi arată de ce Thailanda este atât de apreciată. Aparent, altarul sau statuile sfinte din acest loc sunt dedicate lui Luang Pu Tuad, călugărul care a descoperit izvorul de apă dulce.

Maestrul Saifon şi poveştile sale

Trebuie să menţionez că toată excursia nu ar fi fost la fel dacă nu am fi fost însoţiţi de Saifon, cel care ne-a servit ca ghid şi ne-a prezentat fiecare plajă, insuliţă şi poveste demnă de menţionat.

Una dintre acele poveşti uimitoare era despre un peşte ascuţit, care fiind foarte rapid, a omorât de-a lungul timpului mai mulţi pescari care pescuiau noaptea, aceştia ţâşnind spre lumina lor. Având o viteză foarte mare, peştele intra pur şi simplu în corpul pescarului.

Înapoi pe Uscat

După ce am terminat tura pe mare, Saifon a avut amabilitatea de a ne duce să vedem un mic templu budhist aflat în apropiere şi mai ales pentru a admira Golful Thailandei.

Între Pământ şi Cer Sunt Oamenii

Am început această excursie spre delfinii roz din Khanom şi acest articol cu scopul de a vă transmite ceva anume, dar în final îmi este greu să spun ce contează mai mult: să vezi un delfin sau să vezi un om?

Spun asta pentru că de-a lungul traseului, mi s-a părut mult mai interesant să-l ascult pe Saifon şi poveştile sale, nu atât de mult asupra traseului în sine, cât mai ales asupra vieţii şi planurilor sale de viitor.

Unul dintre planurile sale era construirea unei tabere de muay boran pe una dintre plajele pustii de pe ţărm, plajă care îi aparţinea. Din ce am înţeles la puţin timp după întoarcerea în România, domnul Saifon s-a apucat de treabă.

Saifon_Golful_Thailandei_9

Atunci când mergi în astfel de locuri şi vezi atâta frumuseţe, este uşor să te îndrăgosteşti de Thailanda şi să te simţi posesiv în privinţa ei.

Este un păcat cu care trebuie să trăieşti.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.