În căutarea lui Peter Mayle (1): Din Ménerbes în Bonnieux

Sunt cărţi şi Cărţi. Unele sunt scrise pentru a te scoate din viaţa cotidiană, iar altele au menirea să te aducă înapoi în lumea reală şi să te facă să o vezi prin ochii celui care a scris povestea respectivă. O astfel de carte este Un an în Provence, de Peter Mayle.

Un an în Provence apare la sfârşitul anilor ’80 şi prezintă viaţa unui cuplu de englezi de-a lungul a 12 luni în regiunea Luberon din Provence, interacţiunile lor cu localnicii şi mai ales experienţele lor culinare. Eroii romanului sunt desigur Peter Mayle şi soţia sa.

Cartea foloseşte anumite nuanţe ironice, tipic englezeşti, şi se axează în general pe descrierea diferenţelor de civilizaţie dintre englezii cultivaţi şi francezii provensali, care sunt oarecum mai dintr-o „bucată”. Dacă la capitolul civilizaţie francezii sunt puşi la colţ, din punct de vedere gastronomic aceştia depăşesc toate aşteptările englezului.

Pe parcursul celor 12 luni, cei doi soţi experimentează în primul rând bucătăria provensală, care este atât de diferită de cea britanică, mult mai complexă şi mai interesantă. Din punct de vedere al evoluţiei gastronomice, Peter Mayle prezintă partea de sud a Franţei ca pe unul dintre cele mai bune locuri în care poţi mânca şi dedicaţia francezilor pentru mâncare i se pare remarcabilă.

Un an în Provence te cucereşte totuşi prin umorul britanic folosit pentru a prezenta locuitorii acestui ţinut, oameni relativ simpli, cu o filosofie de viaţă tipic mediteraneană ce se învârte în jurul mâncării şi a bucătăriei de a trăi.

Provence astăzi este un loc elegant şi bine pus la punct, dar în acelaşi timp simţi că te afli într-un loc ce nu a ajuns aşa decât de curând şi simţi că a cunoscut şi vremuri dificile în trecutul său.

Pentru cei care au vizitat Italia şi mai ales Toscana, cred că se poate face o comparaţie între cele două regiuni, începând cu zona mediteraneană în care se află, livezile de măslini şi viile plantate peste tot, sătucurile şi orăşelele medievale încadrate de dealuri şi munţi, limba de origine latină care îţi uşurează vizita, caracterul oamenilor, remarcabil de asemănător cu al nostru şi desigur obsesia pentru mâncare, care aparent caracterizează ţările de origine latină.

 

Ménerbes

 

Cei care au citit Un an în Provence ştiu desigur că acesta este satul medieval aflat cel mai aproape de casa lui Peter Mayle şi locul care a avut cel mai mult de beneficiat de pe urma celebrităţii aduse de romanul englezului. Aşa că atunci când m-am suit în maşină şi am plecat spre el, mă aşteptam să văd un loc destul de turistic, plin de vizitatori şi cu tot felul de magazine de kitsch-uri.

Dar uite că ajung la poalele dealului pe care este cocoţat Ménerbes şi pe câmpul de jos văd un câmp plin de dovleci şi un tractor printre ei.

După ce ajungem la intrarea în sat (se poate parca pe partea dreaptă chiar la intrare, fără a plăti), începem să luăm străzile la pas şi observăm cu uimire că nu prea sunt oameni pe străzi. Şi când zic oameni, mă refer atât la turişti, cât şi la localnici. De asemenea e interesant de observat că foarte multe case sunt de vânzare şi la fel de multe nu sunt în cea mai bună formă posibilă.

Aşa că surpriza noastră este maximă când descoperim totuşi viaţă în oraş.

Romanul Un an în Provence îţi prezintă practic un proces de transformare al unor oameni deprinşi cu o viaţă modernă şi agitată (Peter Mayle şi soţia sa), care ajung să aibă un ritm mai lent (ţăranii francezi) şi să se bucure de micile bucurii ale vieţii, cum ar fi mâncarea. Şi este posibil ca noi să fi fost influenţaţi de citirea acestei cărţi. Însă, mergând pe străzile acestui sat liniştit, am simţit că unii dintre locuitorii din prezent încearcă să impună acest ritm în continuare.

A fost una dintre cele mai plăcute vizite în Provence, mai ales că era locul în care ţineam să ajungem neapărat pentru a-l saluta pe Peter Mayle şi pentru a vedea zona în care el a avut o mică fermă, la nici 2 kilometri de Ménerbes.

La sfârşit, e nevoie să menţionez că în Ménerbes au locuit pentru o vreme Picasso şi Dora Maar, amanta acestuia. Deşi Picasso a plecat, Dora Maar a rămas în Ménerbes, unde a şi murit în 1997.

 

Bonnieux

 

După Ménerbes, am mers să vedem şi Bonnieux, celălalt sat menţionat de atâtea ori de Peter Mayle în romanul său şi care se află la câţiva kilometri distanţă.

Bonnieux mi s-a părut un loc mai animat, cu ceva mai mulţi vizitatori şi o privelişte frumoasă asupra zonei din jur. Cea mai bună locaţie de unde poţi privi peisajul din jur este o biserică veche, ce priveşte de sus întreaga localitate şi munţii din depărtare.

În rest, străduţe aproape la fel de pustii ca în Ménerbes, cu case vechi ce păreau a ascunde poveşti de mult uitate şi sperând evident la vremuri mai bune.

Vizita în Bonnieux a trebuit totuşi să o scurtăm din cauza vremii şi pentru că era o oră târzie. Este posibil să fi fost prea obosiţi, însă parcă mai mult ne-a plăcut Ménerbes şi peisajul mai intim asupra zonei din jur şi asupra munţilor.

Abia acum realizez că şi în Ménerbes, la fel ca în Mougins, am avut un sentiment de linişte şi pace. Poate pentru că în amândouă locurile nu am întâlnit alţi turişti. Sau poate pentru că amândouă locurile l-au găzduit pe celebrul Pablo Picasso şi o parte din spiritul său încă este prezent între zidurile de piatră din Provence.

Cum ajung în Ménerbes şi Bonnieux?

Vezi harta mai jos. Pentru a vedea atât cele 2 localităţi, cât şi alte locuri din Provence, îţi recomand să închiriezi o maşină.

Nu uita să citeşti Un an în Provence si partea a doua a aventurii pe urmele lui Peter Mayle.