În căutarea lui Peter Mayle (2): Maurice, Bucătarul-Vrăjitor din Buoux

buoux

Buoux este atât de mic, încât aproape că nici nu poate fi numit sat. Ascuns printre dealuri, la vreo zece mile de Bonnieux, are o primărie veche… case răspândite ici-colo şi Auberge de la Loube, construit pe panta unui deal în faţa căruia se deschide o vale largă, frumoasă. Astă-iarnă l-am găsit cu destulă dificultate. La un moment dat, când ne afundam din ce în ce mai mult în sălbăticie, am pus la îndoială corectitudinea hărţii.Un an în Provence, Peter Mayle

În locul acesta ne-am propus să ajungem, mai ales după ce am aflat că localul există în continuare, şi Maurice, bucătarul-patron care apare în cartea lui Peter Mayle, este încă acolo. Astfel a început călătoria către prima întâlnire din viaţă cu un personaj de roman. Şi către unul dintre cele mai bune prânzuri avute vreodată.

Am părăsit drumul de la Bonnieux către Lourmarin şi am cotit către Buoux. Drumul este bun, dar nu mai ai la dispoziţie decât o bandă şi jumătate, curbele sunt strânse şi de câteva ori treci prin nişte chei care blochează vizibilitatea.

Nu după multă vreme ajungem în sătucul Buoux şi după o curbă strânsă de aproape 180 de grade şi urcând muntele, am ajuns la Auberge de la Loube, care s-ar traduce prin Hanul Lupoaicei.

Am intrat şi am întrebat direct dacă se mai serveşte masa, fiind orele 13:38, adică puţin peste programul afişat de servire a prânzului. Maurice ne-a răspuns că Da. Nu după mult timp am observat că acesta era singur, fiind şi bucătar şi chelner în acelaşi timp.

Ce nu ştia încă Maurice era faptul că noi venisem în primul rând pentru el şi abia apoi pentru mâncarea preparată de el.

Imediat ce ne-am aşezat la masă, i-am spus lui Maurice că ne aflăm acolo din cauza lui Peter Mayle, iar acesta a zâmbit. Nu suntem probabil singurii nebuni care l-au invadat după ce au citit Un an în Provence.

A urmat primul fel de mâncare. O tavă întinsă plină de aperitive.

auberge_loube_6

Deşi nu pot spune că sunt un cunoscător, am observat pe tavă tapenade, humus, sfeclă, morcovi într-un fel de maioneză, grâu cu diverse condimente orientale, ouă de prepeliţă, ridichii, ton, cremă de brânză, o altă cremă cu ardei şi chili şi alte feluri pe care nu le pot măcar ghici. Interesant era felul în care fiecare aperitiv aducea ceva nou pentru gust, de la sărat la dulce şi de la acru la iute.

Al doilea fel ni s-a părut cel puţin la fel de interesant, erau 2 feluri de brânză de capră, una mai tare şi mai sărată, cealaltă mai cremoasă şi mai dulce, puse alături de câţiva struguri, nişte foi de salată, seminţe ce nu am putut să le recunosc şi peste tot aruncat puţin ulei de măsline şi vinaigre. O nebunie.

auberge_loube_8

Nu vedeţi poza cu felul doi pentru că nu e. Am mâncat şi am uitat să facem poza.

Ultimul fel a fost desertul, îngheţată de vanilie cu fragi si cremă de fragi, placinta cu mere si ciocolată.

auberge_loube_7

Incluse în meniu au mai fost o sticlă mare de apă, 2 pahare de vin şi 2 cafele. Pentru tot am plătit 58 de euro.

Având în vedere mâncarea extraordinară, eu cel puţin nu am mai mâncat atât de bine nicăieri, cantitatea mare disponibilă, servirea cu zâmbetul pe buze, prezentarea fiecărui fel adus la masă, peisajul superb şi terasa frumoasă, plus faptul că am mers la propriu pe urmele lui Peter Mayle şi chiar am trăit una dintre experienţele prezentate de acesta în carte, şi nu oricum, ci alături de unul dintre personajele celebrului său roman – care apare de altfel şi la finalul romanului sau -, aş spune că preţul plătit este mult prea mic.

Dar nu e nevoie să mă credeţi pe cuvânt, îl putem asculta pe Peter Mayle şi ce spune acesta în cartea sa:

Maurice, patronul… Învăţase să gătească el însuşi, dar nu dorea ca restaurantul său să fie supranumit… Tot ce dorea era să-i meargă bine treburile, ca să poată rămâne în vale cu caii săi. Succesul localului său se baza pe respectul pentru bani şi pentru mâncărurile bune… aduse un platou mare împletit din nuiele şi îl puse în mijlocul mesei. Am numărat 14 feluri de aperitive… Maurice veni la masa noastră şi ne întreba dacă ne-a plăcut cum a gătit… Se vedea acolo, făcând aceeaşi muncă şi peste 25 de ani. Speram, i-am spus noi, să mai putem şi atunci să urcăm panta şi să ne bucurăm de bunătăţile preparate de el.

maurice

Din ultimele informaţii, Peter Mayle se află din nou în Provence, destul de aproape de Buoux şi Auberge de la Loube, şi este posibil să mai treacă pe la Maurice. Sigur este totuşi că de la apariţia cărţii Un an în Provence (1989) au trecut 25 de ani, iar Maurice şi Auberge de la Loube se află în acelaşi loc.

La plecare, ne-a dat acest tablou semnat de el ca amintire a vizitei noastre, nu că am fi uitat prea curând mâncarea incredibilă şi peisajul superb în care se găseşte Auberge de la Loube.

auberge_loube_10 auberge_loube_9

Privind în urmă, îmi este greu să exprim ce am simţit în această perioadă în care am mers uneori pe urmele lui Peter Mayle, iar alteori în locuri necunoscute şi sălbatice. Pentru a nu mă face de râs, voi apela la ajutorul lui Peter Mayle şi voi prezenta mai jos finalul cărţii sale, Un an în Provence, care îl regăseşte pe acesta, de Revelion, în restaurantul lui MauriceAuberge de la Loube -, în micul sat Buoux, acolo unde ne-am aventurat şi noi:

Ne-a aşezat la o măsuţă între uşa de la bucătărie şi maşina de gătit în care ardea focul…Am mâncat bine şi pe îndelete. Am vorbit despre lunile care au trecut atât de repede de parcă ar fi fost săptămâni. Mai erau atâtea de văzut şi de făcut…Am trăit zile fascinante până în cele mai mici detalii… Şi, mai presus de orice, ne-am simţit acasă. Un an în Provence, Peter Mayle

auberge_loube_4

Urmăreşte şi prima parte a căutării lui Peter Mayle, care a început în Ménerbes.

2 Comments

Lasă un răspuns