O Plimbare în Scoţia (2): Domeniul Castelului Fraser
Vorbeam în articolul trecut despre faptul că o vizită într-un castel scoţian este importantă nu atât pentru lecţia de istorie sau cultură care o însoţeşte, cât mai ales pentru faptul că într-o asemenea plimbare de o zi, poţi ajunge cu uşurinţă să te pierzi în mijlocul naturii care înconjoară aceste locuri vechi, spaţii în care voinţa umană şi spontaneitatea naturii au găsit o cale de a convieţui.
Personal, apreciez spaţiile cât mai puţin controlate de mintea omului şi mai ales acelea în care intervenţia umană îşi face loc într-un mod ingenios, fără a strica impresia de sălbăticie.
Milenii de istorie şi tradiţie, lupta contra naturii şi a englezilor, spiritul celtic şi limba engleză deformată de locuitorii nordici, asta este Scoţia.
Castelul Fraser
Castelul Fraser se află de asemenea în apropiere de Aberdeen şi din ce am putut observa, este unul dintre locurile preferate de oamenii din zonă pentru plimbări liniştite.
Castelul Fraser datează din secolul 15 când regele James II oferă acest domeniu lui Thomas Fraser în schimbul altor terenuri controlate de acesta. Aflat sub controlul familiei Fraser, castelul este întărit şi extins de-a lungul anilor, urmând ca după aproximativ 200 de ani să ajungă la forma în care poate fi admirat astăzi.
Istoria castelului Fraser cunoaşte o serie de evenimente negative, dar şi reconstrucţii şi renovări succesive, momente din viaţa familiei Fraser care acoperă o perioadă de aproximativ 500 de ani.
Ultimul moştenitor al familiei – Thomas Croft Fraser – ajunge să lucreze în slujba Vaticanului la începutul secolului 20 şi în 1921, castelul şi domeniul sunt vândute către Primul Viscount Cowdray, care alege să îl cumpere pentru fiul său, Clive Pearson. Fiica lui Clive Pearson, Lavinia, împreună cu soţul ei continuă să renoveze castelul şi în 1976 castelul şi domeniul din jur sunt încredinţate către National Trust of Scotland.
Domeniul Castelului Fraser
Ca şi în cazul castelui Drum, domeniul Fraser m-a atras prin faptul că te poţi plimba cu uşurinţă prin pădurea aflată în apropierea castelului, unde poţi găsi mai multe trasee posibile. Am fost plăcut impresionat să observ la un moment dat un tânăr aflat în scaun cu rotile, însoţit de câinele său, pe unul dintre drumurile din apropiere. Acestea sunt câteva dintre imaginile surprinse în timpul plimbării noastre prin zonă.
Următorul articol va conţine informaţii şi imagini despre Haddo House, probabil unul dintre cele mai interesante locuri aflate în afara oraşului Aberdeen.